Scurt istoric al Falun Gong

	· 1992 dl. Li Hongzhi, marele maestru al şcolii, a vorbit prima oară despre Falun Gong în public. · 1992 - 1994 Asociaţia Chineză de Qigong, controlată de guvernul chinez, a organizat cele mai multe din cele 53 de prelegeri ale maestrului şcolii în China. Şcoala a fost prezentă la Târgurile de Sănătate Orientală din Beijing, 1992, 1993 (unde se expun diverse metode şi şcoli de tratament dar şi şcoli de qigong, etc.) unde a primit din partea organizaţiilor de profil din China numeroase diplome şi premii pentru aportul adus în îmbunătăţirea stării fizice şi morale a populaţiei
· 1992 - 1996 Falun Gong a fost extrem de bine primită şi văzută atât de către public cât şi de către autorităţi. Au fost decernate numeroase premii şi organizate numeroase demonstraţii pe teritoriul Chinei. Din 1995 dl. Li Hongzhi a început să ţină prelegeri şi pe teritoriul Americii de Nord şi în Europa.
	În această perioadă se fac numeroase studii privind efectele sistemului în ameliorarea sănătăţii practicanţilor. Toate arată efecte certe de îmbunătăţire. Mai uimitor este ca într-o ţară unde corupţia atinsese proporţii paralizante se face simţit un curent larg de întoarcere la valorile tradiţionale ale omenirii şi de ridicare a caracterului moral. Aceste două lucruri determină ca popularitatea şcolii Falun Dafa să o întreacă cu mult pe cea a tuturor celorlalte şcoli de qigong.
A apărut cartea intitulată Zhuan Falun, în care sunt expuse pe larg principiile şcolii. Conţine principiile expuse de maestrul şcolii în diversele sale prelegeri. Cartea a devenit imediat best seller în China. · 1996 – 1999 Guvernul estimează numărul de practicanţi la 70-100 de milioane. Numărul îl depăşeşte pe cel al membrilor partidului comunist chinez. Oameni de toate profesiile şi vârstele, membri de partid, oficiali ai guvernului, militari, poliţişti şi intelectuali practică Falun Gong.
	Cifra este şocantă pentru autorităţi. Unii dintre oficialii înalţi încep să considere popularitatea imensă a sistemului o ameninţare, deşi în nenumărate rânduri învăţăturile şcolii recomandă abţinerea de la implicarea în lupta politică şi renunţarea la faimă. Deşi maestrul şcolii locuia în America de Nord din 1995, unii dintre cei de la conducerea Chinei, conduşi de Jiang Zemin, mânaţi de noţiuni din epoca maoistă, manifestă ostilitate tot mai vădită faţă de sistemul Falun Gong.
Astfel că practicanţii încep să fie şicanaţi fără motiv, nu se mai dau autorizaţii pentru locurile de practică, practicanţii sunt amendaţi şi anchetaţi fără motiv. Nu se găseşte însă nici o vină: scopul sistemului de practică nu este politic. Spre sfârşitul perioadei, autorităţile au început chiar campanii de calomniere în presa controlată de stat, atât împotriva sistemului în sine cât şi împotriva celor care practicau. Tipărirea cartii Zhuan Falun este la un moment dat interzisă (în China).
Demonstratia din Beijing – 25 aprilie 1999	· 23 aprilie 1999 În urma unui articol extrem de calomnios dintr-un ziar din oraşul Tianjin, zeci de practicanţi se duc la redacţie pentru a da lămuriri editorilor. Deşi complet paşnic, acest eveniment a fost folosit de poliţie pentru a aresta şi bate sute de oameni fără nici un motiv. Deşi cazurile de abuz ale poliţiştilor au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor, au fost tratate cu indiferenţă. · 25 aprilie 1999 Ca urmare a incidentului din Tianjin, în Beijing 10.000 de practicanţi au făcut un apel paşnic către guvernul central, cerând eliberarea celor arestaţi.
Ei cereau un mediu legal şi non-ostil în care să poată practica exerciţiile. Manifestarea a fost spontană (sutele de agenţi chinezi infiltraţi în rândul practicanţilor, n-au putut-o nici măcar prevedea), extrem de paşnică şi ordonată. Reprezentanţii celor adunaţi au fost primiţi de premierul Chinei, Zhu Rongzhi, care a promis rezolvarea incidentelor. Manifestaţia s-a dizolvat în mod paşnic, practicanţii fiind absolut non-violenţi.

Persecuţia. Terorismul instaurat de Jiang Zemin împotriva propriilor cetăţeni

Există multă lume care se întreabă de ce-i persecută Jiang Zemin pe cei care practică Falun Gong. Ne întreabă pe noi, practicanţii; chiar numeroşi membri ai guvernului chinez se întreabă. Falun Gong a apărut public în China în mai 1992 şi timp de 7 ani a fost popularizată chiar cu sprijinul oficialilor chinezi. Atunci ce a determinat ca după 7 ani de sprijin să înceapă această persecuţie?

Un lucru de menţionat aici este că cel care a declanşat persecuţia este fostul lider absolut al Beijing-ului: Jiang Zemin. El nu reprezintă întregul guvern chinez, după cum Ceauşescu nu reprezenta România, şi nici măcar guvernul român. Jiang Zemin este cel care a dat ordinul de începere a persecuţiei în Consiliul Suprem şi în general oficialii chinezi cei mai implicaţi în genocid sunt cei aduşi în funcţii sau promovaţi direct de Jiang Zemin.

Este un lucru cunoscut: în ciuda faptului că economia chineză merge aparent bine, guvernul chinez nu este cel mai democratic din lume. Indiferent dacă este vorba de măcelul din 1989 în piata Tiananmen, cînd manifestaţiile studenţeşti au fost oprite cu tancurile, sau dacă este vorba despre cazul ocupării Tibetului şi înăbuşirea în sînge a tradiţiilor, culturii şi religiei tibetane, lumea ştie: China este departe de a fi democratică, libertatea cuvîntului şi a adunării, a presei, lucruri considerate fundamentale în vest, rămîn o glumă în China.

Cei care conduc acum China mai au conceptii de pe timpul lui Mao TzeDun. Marea Revoluţie Culturală din anii 60, 70 a fost un exemplu de cruzime şi lipsă de umanitate. A distrus complet economia şi tradiţia chineză, obiceiurile, religia, intelectualitatea, etc. înlocuindu-le cu promovarea non-valorii şi a teroarei, domnia liberului arbitru al mai marilor zilei şi a condamnărilor peste noapte la ani grei de lagăr de muncă; specific ideologiei marxiste. Asemenea mentalităţi învechite sunt din păcate încă la conducerea Chinei.

Astfel că mulţi din cei cu vederi ceva mai progresiste sunt supusi liberului arbitru al conducătorilor şi pedepselor foarte grele. Un exemplu în acest sens este faptul că guvernul Chinei a interzis aprox. 12 biserici creştine (atît catolici cît şi protestanţi). Simpla importare a unor Biblii în China poate aduce pedepse cu închisoarea pe termen lung. Aceste biserici sunt acum etichetate drept “secte malefice” şi interzise în China. Clerul lor este pasibil de pedepse mari de închisoare, iar credincioşii lor sunt prigoniţi şi arestaţi. De ce? Pentru simplul motiv că bisericile respective nu se lasă controlate de stat şi corupte de practici marxiste, ateiste. Activişti pentru apărarea mediului înconjurător, cei care militează social pentru cele mai nevinovate scopuri (de ex lupta împotriva S.I.D.A. din China) sunt deseori supuşi încarcerărilor şi pedepselor în lagăre de muncă.

Căutînd răspunsul la întrebarea “De ce persecută Jiang Zemin practicanţii Falun Gong?” au fost scrise extreme de multe articole în presa străină (în general USA, Canada, Germania, Franta). Mulţi ziarişti i-au cercetat pe cei care practică în afara Chinei pentru a găsi aceste răspunsuri. N-au gasit nici un motiv concludent. Nici o conducere (nici măcar una mai înţepenită în mentalităţi dictatoriale, ca cea a Chinei) nu are ceva de cîştigat din acest lucru. Unii ziarişti au încercat chiar să se documenteze la faţa locului (în China), dar s-au izbit de zidul interzicerii totale a accesului la informaţie. Despre Falun Gong în China este interzis chiar să întrebi. În China, toate ştirile legate de Falun Gong vin de la agentia Xinhua (China Noua) şi sunt total deformate şi lipsite de cea mai elementară echidistanţă. Fac parte dintr-o campanie sistematică de calomnii şi minciuni. Nu s-a permis niciodată verificarea lor de vreo organizaţie independentă şi orice anchetă (inclusiv a unor organizaţii de drepturile omului - ex. Amnesty International, Human Rights Watch) - este oprită pentru “amestec în treburile interne ale Chinei”.

Se pare că Falun Gong, atingînd în 1998 cifra de 70-100 de milioane de practicanţi (după estimările guvernului chinez), a devenit pur şi simplu prea populară pentru minţile închistate ale unor membri ai Biroului Politic chinez. Jiang Zemin, fostul şef al Chinei, împreună cu colaboratori ai săi au început să prigonească practicanţii absolut fără motiv, în 1999. O dată cu începerea acestui adevărat genocid, s-a început şi o campanie de calomniere şi denaturare a principiilor şcolii, pentru a motiva în faţa opiniei publice crimele împotriva practicanţilor chinezi. Către statele lumii civilizate China trebuie să arate cît mai bine, pentru a putea intra în organizaţii internaţionale de comerţ (de genul World Trade Organization, A.P.E.C., etc.). Astfel Xinhua şi-a motivat crimele spunînd că Falun Gong este religie, că este anti-chineză, că este sprijinită din afară (făcînd referiri ne-explicite la CIA, singurul motiv fiind că Statele Unite Ale Americii au cerut repetat Chinei oprirea crimelor împotriva Falun Gong), sau că este “superstiţie” – un termen care pe vremea Marii Revoluţii Culturale califica imediat la ani de lagăr de muncă, fără a fi necesară vreo sentinţă judecătorească în acest sens. Aberaţii susţinute de guvernul chinez s-au strîns unele peste altele, fără ca ele să poată însă convinge opinia publică.

	La scurt timp după aceea a început prigoana - la ordinul lui Jiang Zemin zeci de mii de practicanţi au început să fie arestaţi noaptea din case şi duşi la secţii de poliţie şi pe stadioane de triere, într-un scenariu maoist. Cei arestaţi s-au văzut sechestraţi fără nici un motiv. A fost dată o hotărâre de urgenţă a şefului statului, care interzicea practicarea sistemului şi obţinerea de informaţii despre Falun Gong, încălcându-se astfel constituţia chineză.
Arestarea masivă a practicanţilor a continuat, şi pe străzile Chinei se puteau vedea scene în care grămezi mari de cărţi ale şcolii erau arse sau călcate cu buldozerul - scene amintind de nazism sau Inchiziţie. O mulţime de practicanţi sunt daţi afară din servicii, aruncaţi afară din locuinţele închiriate de la stat şi băgaţi în puşcărie numai din cauză că practică un sistem de ridicare a calităţii morale şi a sănătăţii, prezent de altfel în multe alte ţări.
	Violenţa deosebită a poliţiei împotriva unor cetăţeni nevinovaţi captează atenţia lumii. Organizaţii de drepturile omului ca Amnesty International, Human Rights Watch devin tot mai îngrijorate, pe măsură ce află veştile despre torturile la care sunt supuşi sistematic practicanţii închişi. Indiferent dacă este vorba despre femei tinere sau în vârstă, copii şi adolescenţi, bunici - nimeni nu este cruţat. Metodele de tortură amintesc de bezna evului mediu: arsuri cu fierul roşu şi cu ţigări aprinse, electroşocuri cu bastoane speciale (3-10 mii volţi),.
schingiuiri cu cleşti, privare de somn pentru perioade extrem de îndelungate, internare abuzivă în spitale psihiatrice şi adminstrarea forţată de substanţe, unele cauzând vătămarea gravă a corpului sau moartea, munca până la epuizare, omoruri prin bătaie, înfometare, etc Mulţi dintre cei arestaţi nu sunt judecaţi, ci sunt condamnaţi arbitrar la ani de muncă forţată în lagăre. Între sedinţele de bătaie şi tortură, practicanţii sunt constant supusi la “reeducare” prin tortură
	şi forţaţi să vizioneze materiale de propagandă care înfierează practica şi denaturează învăţăturile şcolii. Toate acestea sunt făcute “pentru binele populaţiei”. Mai ciudat este că autorităţile încearcă să-i forţeze pe cei arestaţi să semneze declaraţii prin care se obligă să nu mai practice, şi care denunţă şcoală şi practica. Acesta pare să fie scopul final al autorităţilor. Lucru şi mai bizar, cei care semnează sunt deseori eliberaţi necondiţionat, ridicând şi mai mult suspiciunea asupra scopurilor acestui terorism de stat.
Persoanele responsabile de locurile de practică sau cunoscute ca active primesc pedepse grele (până la 18 ani de puşcărie). De cele mai multe ori practicanţii nu au acces la nici un fel de asistenţă juridică, iar China interzice mereu ancheta unor organizaţii independente de drepturile omului, sub motivul “amestecului în treburile interne”. În plus toţi cei care iau legătura cu presa străină pentru a vorbi despre măcel, sunt judecaţi şi primesc condamnări foarte lungi, fiind încadraţi la “divulgarea de secrete naţionale şi trădarea intereselor Chinei”.

În încercarea de a motiva aceste brutalităţi atât în faţa opiniei vestice cât şi a populaţiei chineze, conducerea Chinei duce o campanie furibundă de calomniere a practicanţilor Falun Gong şi de deformare a învăţăturilor şcolii. Oameni nevinovaţi şi neimplicaţi în practică sunt puşi să denunţe practicanţii pe care îi cunosc, să-i predea autorităţilor şi să semneze declaraţii de înfierare a şcolii. Aruncă astfel oameni nevinovaţi împotriva oamenilor nevinovaţi. Unul din incidentele cele mai groteşti înscenate de guvern este aşa-numitul incident de incendiere din piata Tian an men, din ianuarie 2001 – mai multe informaţii aici.

Mai mult, guvernul a infiitat chiar si un birou special numit “610” care se ocupa numai de reprimarea practicantilor Falun Gong. Nu se respecta ierarhiile de partid sau de stat si se subordoneaza direct apropiatilor lui Jian Zemin, responsabili cu persecutia Falun Gong in China. Functioneaza asemenea Gestapo-ului in Germania nazista si scopul sau este deosebit de precis: trebuie sa anihileze prim diverse metoda pe cei care practica Falun Gong.

Persecutia s-a intins si asupra altor grupuri, mai mult sau mai putin identificabile de oameni: protestanti, catolici si tibetani. Ba chiar si militanti civili de genul oamenilor care incearca sa ridice problema S.I.D.A. - pe cale sa explodeze si ea in China - sau celor care sunt preocupati de probleme de mediu, etc. Chiar si ei sunt declarati “dusmani ai poporului” sau ai revolutiei si inchisi pe perioade nedeterminate.

Orice lucru sau persoana care nu se lasa corupt si controlat de statul chinez, sau care nu respecta ideologia revolutionara, sau care nu convine din diverse motive (unele fiind dintre cele mai bizare) celor aflati la putere este persecutat. In prezent exista 12 biserici crestine considerate de Beijing “secte malefice” doar pentru simplul motiv ca refuza sa fie controlate si corupte. Sunt in prezent interzise si credinciosii lor sunt prigoniti. Mai multi conducatori de-ai lor sunt deja in puscarii, unii cu pedepse foarte grele. Eticheta de “secta malefica” este pusa la intimplare pe orice nu convine guvernului.

Mai mult, iresponsabilitatea celor care conduc China a fost si mai evidenta in cazul secretomaniei cu care au tratat problema epidemiei de SARS. Din motive greu de inteles au ales sa ascunda, timp de 5 luni, opiniei internationale, faptul ca se confruntau cu o maladie pe care nu o puteau controla si nici combate. Acest lucru este simptomatic pentru felul in care intelege guvernul Chinei sa rezolve lucrurile.

Deşi peste tot în lume practica este din ce în ce mai răspândită şi din ce în ce mai bine primită de public şi guverne datorită efectelor sale benefice, în China, din 1999 până în prezent cifrele acestui genocid absurd sunt impresionante:

· peste 100.000 de oameni arestaţi arbitrar de poliţie

· cel puţin 10.000 trimişi în lagăre de muncă fără judecată, pentru termene de până la 3 ani

· mai mult de 1.000 internaţi abuziv în spitale psihiatrice

· peste 500 condamnaţi la pedepse mai mari de 18 ani de închisoare

· în prezent peste 660 confirmaţi ca omorâţi ca urmare a torturilor la care au fost supuşi de poliţie.

Datorită faptului că autorităţile muşamalizează sistematic toate aceste cazuri, se crede că numărul abuzurilor este cu mult mai mare. Familiilor practicanţilor li se interzice să dea informaţii despre aceste abuzuri, fiind ameninţaţi cu închisoarea. De multe ori cadavrele sunt pur şi simplu cremate în secret, şi fără nici un certificat medico-legal sau autopsie. Cinismul autorităţilor este nelimitat: în rarele cazuri în care cadavrele sunt trimise familiei, autopsiile sunt de obicei interzise iar motivul oficial al decesului este “sinuciderea” - deşi cadavrele poartă urme evidente de arsuri de ţigară, electroşocuri, oase rupte şi alte urme de torturi.

“Din 1999, Amnesty International a documentat o mulţime de încălcări sistematice ale drepturilor omului. Zeci de mii de practicanţi Falun Gong au suferit arestări arbitrare, procese nedrepte, torturi şi omoruri. Această campanie trebuie să ia sfârşit.”

Alec Neve, secretar general al Amnesty International Canada