LECȚIA 2

 

Problema tianmu-ului

Mulți maeștri de qigong au vorbit deja despre tianmu. Însă Legea are manifestări diferite la niveluri diferite. Un practicant a cărui cultivare a ajuns la un anumit nivel poate vedea numai scenele acelui nivel. Nu va putea vedea adevărul deasupra acelui nivel și nici nu-l va crede. De aceea va considera drept adevăr numai ce vede la nivelul său. Până când cultivarea sa nu ajunge la un nivel mai înalt, va crede că lucrurile respective nu există și că nu sunt de crezut. Acest fapt este determinat de nivelul său și mintea sa nu poate nici ea ascede la un nivel mai ridicat. În particular, despre problema tianmu-ului, unii oameni au vorbit într-un anume fel, iar alții în alt fel. Drept rezultat au creat confuzie și nimeni nu mai poate da o explicație clară în final. De fapt, tianmu-ul este de asemenea ceva ce nu poate fi explicat clar la un nivel coborât. Deoarece în trecut structura tianmu-ului aparținea secretului secretelor, nu era permis să fie cunoscută de oamenii obișnuiți. De aceea nimeni n-a discutat despre asta de-a lungul istoriei. Însă noi nu vorbim aici despre asta bazându-ne pe teoriile din trecut. Noi folosim știința modernă și cel mai simplu limbaj modern pentru a-l explica, discutând despre problema sa fundamentală.

Tianmu-ul la care ne referim este de fapt localizat ușor deasupra și între sprâncene și este conectat la corpul pineal. Acesta este canalul principal. În corp există mulți alți ochi. Școala taoistă spune că fiecare qiao[1] este un ochi. Școala taoistă denumește punctele de acupunctură qiao, numite în medicina chineză xue. Școala budistă spune că fiecare por este un ochi. De aceea, unii oameni pot citi cu urechile și unii pot vedea cu mâinile, ca și cu spatele capului. Mai mult, unii pot vedea cu picioarele, sau cu stomacul. Sunt toate posibile.

Pentru a discuta despre tianmu, vom vorbi mai întâi despre această pereche de ochi umani de carne. În zilele noastre, unii oameni cred că această pereche de ochi poate vedea orice materie și obiect din această lume. De aceea, unii oameni și-au format o concepție rigidă conform căreia tot ceea ce văd cu ochii lor este real și nu vor crede ceea ce nu văd. În trecut se considera că acești oameni au o calitate slabă de iluminare, iar unii nu puteau explica clar de ce aveau calitate de iluminare slabă. Nu vezi, nu crezi. Poate suna destul de rezonabil, dar din perspectiva unui nivel puțin mai înalt nu este rezonabil. Orice spațiu-timp este alcătuit din materie. Bineînțeles, spațiile temporale diferite au structuri fizice diferite și felurite forme de manifestare ale diferitelor forme de viață.

Să vă dau un exemplu. În budism se spune că toate fenomele societății umane sunt iluzii și ireale. Cum pot fi ele iluzii? Obiectele reale și concrete există aici, cine ar putea spune că nu sunt reale? Forma obiectelor apare într-un astfel de mod, dar felul lor de manifestare nu este de fapt în acest mod. Numai că ochii noștri au capacitatea de a stabiliza obiectele dimensiunii noastre fizice într-o astfel de stare, pe care o vedem în acest moment. De fapt obiectele nu sunt într-o astfel de stare și nu sunt într-o astfel de stare nici măcar în dimensiunea noastră. De exemplu cum arată o ființă umană sub microscop? Întregul corp este format din molecule mici și libere, ca grăunțele de nisip, și sunt în mișcare. Electronii se învârt în jurul nucleelor și întregul corp mișună și este în mișcare. Suprafața corpului nu este netedă și regulată. Toată materia din univers, oțelul, fierul și piatra sunt la fel și elementele moleculare dinăuntru sunt toate în mișcare. Nu poți vedea întreaga sa formă, care, de fapt, nu este stabilă. Masa aceasta este de asemenea în agitație și totuși ochii n-o pot vedea. Această pereche de ochi poate crea o impresie falsă.

Nu este vorba că nu putem vedea lucrurile din microcosmos și că oamenii n-au o asemenea capacitate. Ființele umane sunt născute cu o asemenea capacitate și pot vedea lucruri într-un anumit microcosmos. Numai că această pereche de ochi pe care o avem în această dimensiune fizică creează o astfel de impresie falsă și împiedică oamenii să vadă. Astfel, în trecut se spunea că oamenii care nu cred ce nu pot vedea sunt priviți de comunitatea cultivatorilor ca având calitate slabă de iluminare și ca fiind înșelați de iluzii printre oamenii obișnuiți și pierduți printre oamenii obișnuiți. Aceasta este o afirmație făcută în trecut de religii. De fapt și noi am găsit-o rezonabilă.

Această pereche de ochi poate stabiliza lucrurile din dimensiunea noastră fizică într-o astfel de stare. În afară de asta n-are nici o altă calitate semnificativă. Când privești către ceva, imaginea nu se formează direct în ochi. Ochii sunt ca lentilele unei camere de luat vederi, care acționează numai ca unelte. Când privim la distanță, lentilele se vor depărta; o astfel de funcție au și ochii noștri. Când privim în beznă, pupilele se măresc. Când un aparat foto face o poză în întuneric, diafragma sa devine de asemenea mai mare. Altfel poza n-ar avea suficientă expunere la lumină și ar fi întunecoasă. Când cineva pășește afară într-o zonă foarte luminoasă, pupilele i se contractă instantaneu. Altfel, ochii îi vor fi orbiți de lumină și nu va putea vedea nimic clar. Un aparat foto are același principiu; diafragma sa trebuie să se micșoreze și ea. Poate numai să capteze imaginea unui obiect, fiind numai o unealtă. Când vedem cu adevărat un obiect, o persoană și forma de existență a unui obiect, imaginile sunt formate în creier. De fapt, vedem prin ochi, iar imaginile sunt apoi transmise prin nervul optic la corpul pineal din spatele creierului și reflectate în acea zonă. Așadar imaginile reflectate cu adevărat sunt văzute în zona corpului pineal, în creier; și medicina modernă a descoperit acest lucru.

Deschiderea tianmu-ului despre care vorbim este evitarea folosirii nervului optic uman și deschiderea unui canal între sprâncene, astfel încât corpul pineal să poată vedea direct afară. Asta se numește deschiderea tianmu-ului. Unii oameni se pot întreba: "Asta nu e realist. Această pereche de ochi poate până la urmă servi drept unealtă și poate capta imaginea obiectelor, ceea ce n-ar fi posibil fără ochi". Disecțiile medicinei moderne au descoperit deja că secțiunea frontală a corpului pineal este echipată cu întreaga structură a unui ochi uman. Deoarece există în craniu, se spune că este un rudiment de ochi. Dacă este rudiment sau nu, comunitatea noastră, a cultivatorilor, are rezerve. Dar cel puțin medicina modernă a realizat existența unui ochi în mijlocul creierului uman. Canalul pe care-l vom deschide țintește exact spre acel loc și corespunde cunoștințelor medicinei moderne. Acest ochi nu va crea imagini false, ca perechea de ochi de carne, ci va putea vedea natura materiei și esența materiei. Astfel, cel cu un tianmu de nivel înalt poate vedea dincolo de dimensiunea noastră în alte spații temporale și poate vedea scene pe care oamenii obișnuiți nu le văd. Cel cu un tianmu de nivel coborât poate avea vedere penetrantă și vedea lucrurile prin perete și prin corpul uman. Este pur și simplu echipat cu o asemenea capacitate supranormală.

Școala budistă vorbește despre cinci niveluri de vedere: Vederea în Carne, Vederea Celestă, Vederea Înțelepciunii, Vederea Legii și Vederea Buddha. Acestea sunt cele cinci niveluri majore ale tianmu-ului și fiecare nivel este împărțit în superior, mediu și coborât. Școala taoistă vorbește despre de nouă ori nouă niveluri, adică 81 niveluri, de Vedere a Legii. Noi aici deschidem tianmu-ul pentru toată lumea, dar nu-l deschidem la, sau mai jos de nivelul Vederii Celeste. De ce? Deși stați aici și începeți să practicați cultivarea, o faceți de fapt ca persoane obișnuite și încă trebuie să abandonați multe atașamente de-ale oamenilor obișnuiți. Dacă vi se va deschide tianmu-ul sub Vederea Celestă, veți avea capacitate supranormală, așa cum este ea privită de oamenii obișnuiți, și veți putea vedea lucruri prin pereți și prin corpul uman. Dacă asigurăm o asemenea capacitate supranormală pe scară largă și dacă tianmu-ul fiecăruia este deschis într-un asemenea grad, va perturba societatea oamenilor obișnuiți și va strica starea societății umane obișnuite. Secretele naționale nu vor mai putea fi păzite. Va fi același lucru dacă oamenii vor purta haine sau nu, iar de afară veți putea vedea oamenii din case. Mergând pe stradă veți putea alege primul premiu la loterie, dacă îl vedeți. Asta n-ar fi permis! Vă rog să vă gândiți. Ar mai fi o societate umană dacă tianmu-ul fiecăruia ar fi deschis la nivelul Vederii Celeste? Este absolut interzis ca starea societății umane să fie perturbată grav. Dacă v-aș deschide într-adevăr tianmu-ul la acest nivel, veți deveni probabil instantaneu maeștri de qigong. Unii oameni visau în trecut să ajungă maeștri de qigong. Dacă tianmu-ul lor ar fi deschis, vor crede că pot vindeca pacienți. Nu v-aș conduce pe un drum greșit în cazul acesta?

Atunci la ce nivel vă deschid tianmu-ul? Vă voi deschide tianmu-ul direct la nivelul Vederii Înțelepciunii. Xinxing-ul vostru nu este suficient de bun pentru a vi se deschide la un nivel mai ridicat. Dacă vă este deschis la un nivel mai coborât va perturba grav starea societății umane. Cu Vederea Înțelepciunii nu aveți capacitatea de a vedea lucruri prin perete sau prin corpul uman. Totuși, puteți vedea scene existente în alte dimensiuni. Ce beneficii are aceasta? Vă poate întări încrederea în practică. Când vedeți cu adevărat lucruri pe care oamenii obișnuiți nu le pot vedea, veți crede într-adevăr că ele există. Indiferent dacă puteți vedea clar sau nu pentru moment, tianmu-ul vi se va deschide la acest nivel, ceea ce este benefic pentru practică. Un adevărat practicant Falun Dafa poate obține aceleași rezultate dacă citește această carte, dacă își impune cerințe stricte de îmbunătățire a xinxing-ului.

Care este factorul care determină nivelul tianmu-ului? Nu înseamnă că dacă vi se deschide tianmu-ul, veți putea vedea orice. Nu este așa. Mai există și o împărțire pe niveluri. Atunci ce determină nivelurile? Există trei factori. Primul este că tianmu-ul trebuie să aibă un câmp dinăuntru spre afară, pe care îl denumim esență de qi. La ce folosește? Este ca un ecran de TV. Fără stratul fluorescent, dacă se dă drumul unui televizor, va fi numai ca un bec. Va ilumina, fără să arate imagini. Imaginile pot fi expuse datorită stratului fluorescent. Bineînțeles că acest exemplu nu este chiar exact, pentru că noi vedem lucruri direct, în timp ce TV-ul înfățișează imagini pe ecran. Aceasta este ideea în mare. Această bucățică de esență de qi este extrem de prețioasă și este alcătuită din cea mai fină substanță rafinată din "De". În mod normal esența de qi a fiecăruia este diferită. Probabil ca doi oameni din zece mii să aibă același nivel.

Nivelul tianmu-ului este manifestarea directă a Legii în universul nostru. Este ceva supranatural și strâns legat de nivelul de xinxing al persoanei. Dacă cineva are un nivel de xinxing coborât, se află la un nivel coborât. Din cauza nivelului coborât de xinxing, o mare parte din esența de qi va fi pierdută. Dacă nivelul de xinxing al unei persoane este ridicat și din copilărie până la maturitate n-a dat importanță faimei, profitului, conflictelor interumane, câștigului personal, diverselor sentimentalisme umane și dorințelor în societatea umană, esența sa de qi poate fi păstrată relativ mai bine. Astfel, va vedea mai clar după deschiderea tianmu-ului. Copiii sub șase ani vor putea vedea destul de clar după deschiderea tianmu-ului. Tianmu-ul lor se deschide de asemenea ușor. Un cuvânt de-al meu îl va putea deschide.

Aflați în puternicul curent și imensa cuvă de vopsit a societății umane obișnuite, ceea ce oamenii consideră adesea corect, este de fapt greșit. Cine nu vrea să trăiască o viață mai bună? A dori o viață mai bună va călca peste interesul altora, sau va nutri propriile dorințe egoiste, sau va conduce la a profita de ceilalți, sau la a-i lovi sau răni. Pentru interes personal el se va întrece și va lupta cu ceilalți oameni obișnuiți. Nu merge aceasta împotriva caracteristicii universului? Astfel, ceea ce oamenii cred că este corect poate să nu fie neapărat corect. În educarea unui copil, adultul de multe ori îi spune acestuia "Trebuie să înveți să devii isteț" pentru a-și obține ascensiunea în societatea umană. "A fi isteț" este deja greșit din perspectiva universului nostru, pentru că noi cerem urmarea ordinii naturale și ca interesul personal să fie luat ușor. Fiind atât de isteț va ținti la urmărirea interesului personal. "Dacă cineva te bruschează, du-te și plânge-te învățătorului sau părinților lui", "Ia banii pe care-i găsești pe jos". Copilul va fi educat așa. Din copilărie până la maturitate, cu cât copilul primește mai multe lucruri, cu atât mai mult va deveni treptat egoist în societatea umană obișnuită. Va profita de ceilalți și își va pierde "De"-ul.

Substanța "De" nu dispare după ce este pierdută, ci este transferată altei persoane. Dar această esență de qi poate dispare. Dacă cineva este foarte șiret din copilărie până la maturitate și are o dorință puternică pentru interes personal și umblă numai după interes, în mod normal tianmu-ul său nu va funcționa sau vedea clar după ce este deschis. Totuși nu înseamnă că nu va mai funcționa niciodată. De ce? Deoarece în timpul cultivării noi țintim spre întoarcerea la sinele nostru original, prin cultivare persistentă îl vom putea restabili constant și recupera. De aceea, trebuie acordată atenție xinxing-ului. Accentuăm îmbunătățirea generală și ascensiunea generală. Dacă xinxing-ul este ridicat, totul va urma îmbunătățirea. Dacă xinxing-ul nu este îmbunătățit, acea puțină esență de qi nu va putea fi refăcută. Există un astfel de principiu.

Al doilea factor este că atunci când cineva practică qigong pe cont propriu, tianmu-ul său poate fi deschis dacă are calitate înnăscută bună. Adeseori unii oameni se sperie în momentul în care tianmu-ul lor se deschide. De ce li se face frică? Pentru că de obicei oamenii practică qigong la miezul nopții, când este întuneric și liniște. În timp ce practică, persoana poate vedea brusc în fața sa un ochi mare, care-l va speria dintr-o dată. O astfel de sperietură este teribilă și din acest moment i se va face frică să mai practice qigong. Cât de înspăimântător este! Acest ochi mare clipește și privește și se vede extrem de clar. De aceea, unii oameni îl numesc ochiul demonului, alții ochiul buddha, etc. De fapt este propriul tău ochi. Bineînțeles, cultivarea depinde de individ, în timp ce transformarea energiei de cultivare depinde de maestru. Întregul proces de transformare a energiei de cultivare în celelalte dimensiuni este foarte complicat. Corpul nu se schimbă numai într-o singură dimensiune, ci în toate. Corpurile din toate dimensiunile se schimbă. Poți face asta singur? Nu. Aceste lucruri sunt aranjate de maestru și executate de maestru. De aceea se spune: cultivarea depinde de individul însuși, în timp ce transformarea energiei de cultivare depinde de maestru. Tu poți avea numai un astfel de gând și o astfel de dorință. Însă cel care face aceste lucruri cu adevărat este maestrul.

Unii oameni își deschid tianmu-ul prin practica proprie. Noi îl numim ochiul tău, dar nu ești capabil să ți-l dezvolți singur. Unii oameni au maeștri și aceștia îl vor transforma pentru ei, dacă văd că tianmu-ul lor s-a deschis. Acesta se numește Ochiul Adevărat. Desigur, unii oameni nu au maeștri, dar pot beneficia de unul care este în trecere pe acolo. În școala budistă se spune "Nu există nici un loc în care să nu se afle iluminați". Sunt atât de mulți încât există iluminați pretutindeni. De asemenea unii oameni au spus "Se află zeități la o palmă deasupra capului" însemnând că sunt foarte mulți. Dacă un maestru în trecere vede că practici foarte bine, ai tianmu-ul deschis și ai nevoie de un ochi, ți-l va dezvolta, ceea ce va fi considerat rezultatul propriei tale cultivări. Deoarece nu există nici o condiție sau considerație pentru cost, răsplată, sau faimă pentru a oferi salvare oamenilor, ei sunt cu mult mai nobili decât modelele eroilor oamenilor obișnuiți. O fac în întregime din compasiune benevolentă.

După ce tianmu-ul unei persoane s-a deschis, apare o stare: ochii îi vor fi orbiți puternic de lumină și vor fi iritați. De fapt cei care sunt orbiți nu sunt ochii tăi. De fapt corpul pineal este cel care este orbit, dar tu simți că ochii îți sunt orbiți. Aceasta, deoarece n-ai obținut încă acest Ochi Adevărat. O dată ce ți se va instala acest Ochi Adevărat, ochii nui vor mai fi orbiți. Mulți dintre practicanți vor putea simți sau vedea acest Ochi Adevărat. Deoarece poartă aceeași natură cu universul, este de asemenea foarte inocent și curios. Se uită înăuntru pentru a examina dacă tianmu-ul tău este deschis sau nu și dacă poate vedea. Se uită și înăuntrul tău. Atunci când tianmu-ul îți este deschis, ți se va face frică când îl vei vedea brusc. De fapt este Ochiul tău Adevărat. De acum înainte, când vei privi din nou lucrurile, te vei uita prin acest Ochi Adevărat. Chiar dacă tianmu-ul tău este deschis, fără acest Ochi Adevărat nu vei putea vedea nimic.

Al treilea factor sunt diferențele în felul în care sunt înfățișate diversele spații, atunci când se fac treceri către alte niveluri. Aceasta este ceea ce determină cu adevărat nivelul realizărilor cuiva. În afară de canalul principal prin care se văd lucruri, oamenii mai au și multe alte sub-canale. Școala budistă susține că fiecare por al pielii este un ochi, în timp ce școala taoistă afirmă că fiecare qiao a corpului este un ochi. Cu alte cuvinte, toate punctele de acupunctură sunt ochi. Bineînțeles, ei vorbesc despre o formă de transformare a Legii în corp, neexistând nici o parte a corpului care să nu poată vedea.

Nivelurile despre care vorbim sunt totuși diferite. În afară de canalul principal mai există unele sub-canale majore în diferite locuri: prin sprâncene, deasupra pleoapelor, dedesubtul pleoapei stângi și de asemenea prin punctul Shangen[2]. Ele determină trecerea nivelurilor. Bineînțeles, dacă un practicant obișnuit poate vedea cu aceste locuri diferite, el a atins deja un nivel foarte înalt. Unii oameni pot vedea și cu ochii lor de carne, cultivându-și cu succes ochii, aceștia fiind echipați cu tot felul de capacități supranormale. Totuși dacă acest ochi nu este folosit cum trebuie, deseori el poate vedea aceste lucruri, dar nu pe celelalte. Asta nu va merge. De aceea unii oameni folosesc un ochi pentru a privi o parte și pe celălalt pentru a privi cealaltă parte. Nu există nici un sub-canal sub acest ochi (ochiul drept) deoarece este strâns legat de Lege. Oamenii au tendința să folosească acest ochi drept atunci când fac lucruri rele. Astfel că nu există canal sub ochiul drept. Acestea sunt unele dintre sub-canalele majore dezvoltate în timpul cultivării în Shi-Jian-Fa.

După ce se atinge un nivel extrem de înalt și cultivarea în Chu-Shi-Jian-Fa, va fi format un ochi asemănător cu ochiul compus. În partea de sus a feței va apare un ochi mare, format din numeroși alți ochi mai mici. Unii mari iluminați la niveluri foarte înalte au cultivat un număr mare de ochi, care le acoperă fețele. Toți ochii vor privi prin acest ochi mare și pot vedea tot ce vor să vadă. Cu o singură privire pot vedea toate nivelurile. În zilele noastre zoologii și entomologii studiază muștele. Ochiul unei muște este foarte mare. La microscop se observă că înăuntru are numeroși ochi mai mici, numindu-se ochi compus. La un nivel extrem de înalt poate apare o astfel de stare. Pentru a fi în starea respectivă, cineva trebuie să fie de multe ori mai sus decât nivelul Tathagata. Totuși, oamenii obișnuiți n-o pot vedea, și nici practicanții la nivel obișnuit. Fiind într-o altă dimensiune, oamenii de la nivelul mediu n-o pot vedea, ei putând vedea numai că este o persoană obișnuită. Aceasta explică trecerea la alte niveluri. Astfel, problema este dacă cineva poate atinge diferite dimensiuni.

Am explicat deja, în mare, structura tianmu-ului. Îți deschidem tianmu-ul cu o forță externă, ceea ce este relativ mai rapid și mai ușor. În timp ce vorbeam despre tianmu, fiecare dintre voi și-a simțit fruntea încordându-se și că mușchii s-au strâns și au forat spre înăuntru. Nu este așa? Așa este. Dacă vă hotărâți cu adevărat să studiați Falun Dafa aici, toată lumea va avea o astfel de senzație. Forța externă forează înăuntru foarte puternic. Am eliberat energia specializată în deschiderea tianmu-ului pentru a vă deschide tianmu-ul. În același timp am trimis Falun-ul pentru a vă repara tianmu-ul. Când vorbeam despre tianmu, am deschis tianmu-ul tuturor celor care practică Falun Dafa. Însă nu neapărat toată lumea va vedea clar și nu neapărat toată lumea va putea vedea. Asta depinde de tine însuți. Nu-i nimic. Nu contează dacă poți vedea sau nu cu el și-ți poate lua ceva timp să-l cultivi. Dacă îți ridici constant nivelul, treptat vei putea vedea și vederea îți va fi din ce în ce mai clară. Atâta timp cât practici cultivare și ești hotărât s-o faci, vei recupera tot ceea ce a fost pierdut.

Este relativ mai dificil să-ți deschizi tianmu-ul singur. Să vorbim despre diferite forme de deschidere a tianmu-ului pe cont propriu. De exemplu, în timpul șederii în meditație, unii dintre voi simțiți că atunci când vă uitați la tianmu este întuneric în frunte și că nu există nimic acolo. O dată cu trecerea timpului, se va vedea că treptat în frunte va deveni alb. După o perioadă de practică a cultivării, se va descoperi că în frunte începe să fie luminos și apoi devine roșu. În acest moment va înflori, așa cum înfloresc bobocii la televizor sau în filme, când înfloresc într-o secundă. Vor fi asemenea scene. Culoarea roșie începe prin a fi roșu plat și mai apoi se va umfla în mijloc, apoi va înflori petală după petală. Dacă vrei s-o faci singur să înflorească până la capăt, nici măcar 8 sau 10 ani nu vor fi prea mult, deoarece tianmu-ul tău este total blocat.

Tianmu-ul unora nu este blocat și este echipat cu un canal. Totuși n-are nici un fel de energie pentru că ei nu practică qigong. De aceea, atunci când practică qigong, în fața ochilor lor va apare deodată un disc, rotund și negru. După un timp de practică discul va deveni treptat alb și apoi luminos. În final va deveni din ce în ce mai strălucitor și ochii vor fi puțin orbiți. Unii oameni vor spune: "Am văzut soarele și am văzut luna". De fapt n-au văzut soarele sau luna. Ce au văzut? Acelea sunt canalele lor. Unii oameni fac rapid treceri la alte niveluri. Vor putea vedea imediat ce li se instalează ochiul. Pentru alții va fi mai dificil. Când practică qigong, vor simți că aleargă în afară prin acest canal, care este ca un tunel sau un puț. Chiar și în somn, simt că aleargă spre afară. Unii simt ca și cum călăresc un cal; alții ca și cum zboară, alții ca și cum aleargă și alții ca și cum merg repede cu mașina. Totuși, simt tot timpul că nu pot alerga până la capăt, pentru că este foarte dificil de a deschide tianmu-ul pe cont propriu. Școala taoistă descrie corpul uman ca un mic univers. Dacă este un mic univers, vă rog să vă gândiți, va fi mai mult de o sută opt mii de li[3] de la frunte până la corpul pineal. Astfel, vor simți tot timpul că aleargă afară și că nu sunt capabili să ajungă până la capăt.

Faptul că școala taoistă consideră corpul uman drept un mic univers are sens. Nu înseamnă că are o compoziție și structură similare cu cele ale universului, și nici nu se referă la forma corpului existent în dimensiunea noastră fizică. Întrebăm "Care este starea corpului fizic alcătuit din elemente mai mici decât celulele, conform înțelegerii științei moderne?" Există configurații moleculare diferite. Mai mici decât moleculele sunt atomii, protonii, nucleele, electronii, quarcii, cele mai mici particule studiate în prezent fiind neutrino. Atunci care este cea mai mică particulă? Este într-adevăr foarte greu de studiat. În ultimii săi ani, Sakyamuni a spus: "Spre afară este nemărginit de mare, spre înăuntru este nemărginit de mic". Ce înseamnă asta? La nivelul de Tathagata, este atât de imens încât nu se pot vedea marginile universului și este atât de minuscul încât nu se poate vedea cea mai mică particulă a materiei. Drept rezultat, el a spus "Spre afară este nemărginit de mare, spre înăuntru este nemărginit de mic".

Sakyamuni a mai vorbit și despre teoria celor trei mii de lumi. A spus că în universul nostru și în Calea noastră Lactee există trei mii de corpuri cerești unde se află ființe vii, asemănătoare rasei noastre umane. A mai spus că există trei mii de astfel de lumi într-un grăunte de nisip. Un grăunte de nisip este exact ca un univers, în care există oameni cu înțelepciune, ca noi, corpuri cerești, cât și munți și râuri. Sună de necrezut! Dacă este așa, vă rog gândiți-vă. Există oare nisip în cele trei mii de lumi? Există oare alte trei mii de lumi în oricare dintre acele grăunțe de nisip? Atunci există cumva nisip în acele trei mii de lumi? Și atunci mai există încă trei mii de lumi în oricare dintre acele grăunțe de nisip? Astfel, la nivelul de Tathagata nu i se poate vedea capătul.

Același lucru este valabil și cu celulele moleculare umane. Oamenii întreabă cât de mare este universul. Vă spun că acest univers are și el marginile sale. Însă la nivelul de Tathagata va fi considerat drept fără margini și infinit de mare. Dar corpul intern uman este la fel de mare ca acest univers, de la molecule la particulele microscopice din microcosmos. Sună de necrezut. Când se creează o ființă umană sau o viață, elementele unice ale vieții sale și calitățile sale esențiale sunt deja compuse în extremul microcosmos. Astfel că ceea ce studiază știința noastră modernă este foarte departe de aceasta. În comparație cu ființele de pe alte planete din întregul univers pe care există înțelepciune mai ridicată, nivelul științific al rasei noastre umane este destul de coborât. Nu putem nici măcar atinge alte dimensiuni care există simultan în același loc, în timp ce farfuriile zburătoare de pe alte planete pot călători direct în alte dimensiuni. Conceptul acelui spațiu-timp este diferit. De aceea, farfuriile zburătoare pot apare și dispare atât de repede încât mintea umană nu poate accepta.

Am menționat o chestiune atunci când am vorbit despre tianmu, anume că atunci când simți că alergi în afară de-a lungul tunelului, simți că este fără de limite și fără de sfârșit. Unii oameni pot vedea probabil altă situație: nu aleargă de-a lungul unui canal, ci de-a lungul unui drum nesfârșit. În timp ce aleargă afară, există munți, râuri și orașe pe ambele margini ale acestui drum, ceea ce sună și mai incredibil. Îmi amintesc că un maestru de qigong a declarat că într-un por al corpului uman există un oraș și că înăuntru merg atât trenuri cât și mașini. Unii vor fi foarte surprinși să audă asta și o consideră de necrezut. Se știe că particulele microscopice ale materiei includ molecule, atomi și protoni. Când se cercetează mai departe până la capăt, dacă în loc de un punct puteți vedea planul fiecărui nivel și veți vedea planul moleculelor, planul atomilor, al protonilor și planul nucleelor, veți vedea formele existente ale diferitelor dimensiuni. Orice materie, incluzând corpul uman, există în același timp, și este conectată, cu niveluri ale dimensiunilor din univers. Fizica modernă studiază particulele materiei, cercetând particule microscopice numai prin analiză și fisiune. După ce are loc fisiunea nucleară, se va studia configurația. Dacă ar exista un instrument prin care să se poată vedea întreaga manifestare a tuturor elementelor atomice sau moleculare din acest plan, sau dacă s-ar putea vedea această imagine, veți trece dincolo de această dimensiune și veți fi martori la scene reale existente în alte dimensiuni. Corpul uman corespunde dimensiunilor externe și are astfel de forme de existență.

Mai există alte situații care apar când cineva își deschide tianmu-ul pe cont propriu. Am menționat în principal unele dintre fenomenele comune. De asemenea unii oameni au observat că tianmu-ul li se rotește. Cei care practică școala taoistă văd deseori că tianmu-ul lor se rotește înăuntru. După ce placa Taiji[4] se rupe dintr-o dată, vor vedea imagini. Totuși nu înseamnă că au Taiji în cap. De fapt maestrul este cel care le-a instalat un set de lucruri de la bun început, unul dintre ele fiind Taiji. El le-a pecetluit tianmu-ul. Atunci când tianmu-ul este deschis, aceasta se va rupe. Maestrul a plănuit-o intenționat, aceasta nefiind ceva care a existat în capul lor la început.

Unii oameni caută să-și deschidă tianmu-ul. Cu cât practică mai mult pentru asta, cu atât devine mai puțin probabil să se deschidă. De ce? Ei înșiși nu știu. În principal deoarece nu se poate alerga după tianmu. Cu cât cineva îl dorește mai mult, cu atât devine mai puțin probabil să-l obțină. Dacă îl dorește cu disperare, nu numai că va sta închis, dar din tianmu-ul său se va emana ceva care nu este nici alb nici negru, care îi va acoperi tianmu-ul. O dată cu trecerea timpului va forma un câmp foarte mare. Cu cât curge în afară mai mult, cu atât se acumulează mai mult. Cu cât este mai dificil ca tianmu-ul său să se deschidă, cu atât îl va căuta mai mult și cu atât va ieși afară mai multă materie. Drept rezultat, îi va acoperi întregul corp, atât de mult încât va deveni foarte gros, având un câmp foarte mare. Chiar dacă tianmu-ul unei astfel de persoane va fi într-adevăr deschis, tot nu va putea vedea nimic, deoarece este pecetluit de atașamentul său. Dacă în viitor nu se va mai gândi la asta și va abandona complet acest atașament, aceasta va dispare treptat. Totuși, va fi necesară o perioadă de practică foarte chinuitoare și foarte lungă pentru a o îndepărta. Nu-i nevoie de așa ceva. Unii oameni n-au știut. Maestrul le-a spus să nu alerge după el, sau să nu-l caute, dar ei nu l-au crezut. Au continuat să alerge după el și în final rezultatul a fost exact opus.

 

Capacitatea supranormală de clarviziune

O capacitate supranormală strâns legată de tianmu se numește clarviziune. Unii oameni afirmă: "În timp ce stau aici, pot vedea scene în Beijing sau în America, sau scene de pe cealaltă parte a pământului". Unii oameni nu pot înțelege și nici nu poate fi explicat științific. Cum este posibil? Unii oameni o explică așa, alții altfel, dar nu pot explica logic. Se întreabă cum de pot avea oamenii o asemenea capacitate mare. Nu este așa. Un practicant la nivelul Shi-Jian-Fa n-are o asemenea capacitate. Ceea ce vede el, clarviziunea, ca și multe alte capacități supranormale, funcționează toate într-o dimensiune specifică. În cel mai bun caz, nu trec deasupra dimensiunii acesteia fizice a rasei noastre umane. În mod normal nu trec deasupra dimensiunii persoanei respective.

Într-o dimensiune specială a corpului uman există un câmp diferit de cel al "De". Cele două nu sunt în aceeași dimensiune, dar au aceeași mărime. Acest câmp corespunde cu universul: orice există în univers, va fi reflectat aici în mod corespunzător. Orice poate fi reflectat. Este un fel de imagine, dar nu este real. De exemplu, pe pământ există America și Washington. În acest câmp, America și Washington pot fi de asemenea reflectate, dar ele sunt imagini reflectate. Totuși imaginile reflectate sunt și ele o formă de existență a materiei, fiind rezultatul reflecției respective, care se schimbă în concordanță cu schimbările de acolo. Astfel, capacitatea supranormală de clarviziune la care se referă unii oameni constă în a vedea lucrurile care se află în propria dimensiune. Atunci când cineva practică cultivarea peste nivelul Shi-Jian-Fa, nu va mai vedea lucrurile așa. Va vedea lucrurile direct, ceea ce se numește putere divină a Fo Fa, iar această putere mare nu cunoaște limite.

Cum poate funcționa capacitatea supranormală de clarviziune în timpul cultivării Shi-Jian-Fa? Am să dezvălui tuturor. În câmpul acestei dimensiuni, în dreptul frunții există o oglindă. Oglinda unei persoane care nu practică este îndreptată către aceasta, în timp ce oglinda unui practicant se rotește. Când capacitatea supranormală de clarviziune a unei persoane este pe punctul de a ieși afară, oglinda se va roti ciclic. Se știe că pentru un film se expun 24 de cadre pe secundă, ceea ce permite filmului să producă mișcări continue. Dacă se folosesc mai puțin de 24 de cadre pe secundă, imaginea va sări. Viteza oglinzii este mai mare de 24 de rotații pe secundă și va reflecta ce este în fața sa, pentru a-ți permite să vezi. Imaginile vor fi apoi șterse în timpul întoarcerii următoare. Ea va reflecta și se va întoarce și apoi va șterge din nou imaginile. O astfel de rotație va fi continuă. Astfel, ce vezi tu este în mișcare. Îți permite să vezi ceea ce este reflectat în propria ta dimensiune, iar ceea ce există în câmpul dimensiunii tale corespunde cu ceea ce există în marele univers.

Atunci cum poate vedea cineva ceva aflat în spatele corpului său? Cum poate o oglindă atât de mică reflecta totul din jurul corpului unei persoane? Se știe că atunci când tianmu-ul unei persoane este deschis deasupra Vederii Celeste și este pe punctul de a atinge Vederea Înțelepciunii, va ajunge dincolo de dimensiunea noastră. În momentul în care se face trecerea, tianmu-ul se schimbă. Când va privi obiectele, acestea au dispărut. Atât oamenii cât și zidurile vor dispare. Nu va mai fi nici o existență materială. Cu alte cuvinte când vei privi în adâncime în această dimensiune particulară, vei vedea că oamenii nu mai există. Există numai această oglindă care stă în cadrul câmpului dimensiunii tale. Dar această oglindă este la fel de mare cât întregul tău câmp dimensional. Astfel că atunci când se rotește, va reflecta totul. Poate reflecta tot ceea ce se află în acest câmp, atâta timp cât corespunde lucrurilor existente în univers. Aceasta este capacitatea supranormală de clarviziune, așa cum o numim noi.

Când oamenii de știință specializați în studierea corpului uman testează o astfel de capacitate supranormală, de obicei o pot nega ușor. Motivul negării este următorul. De exemplu, cineva este rugat să spună ce face în Beijing o rudă a unei anumite persoane. După ce i se dă numele rudei persoanei și i se descriu lucruri de bază, persoana se va putea uita. Va descrie cum arată clădirea, cum se intră pe ușă și cum este mobilată camera, atunci când se intră în cameră. Ce spune el este corect. Ce face ruda? El spune că ruda scrie. Pentru a proba lucrurile vor suna ruda și o vor întreba "Ce faci în momentul acesta?" "Mănânc". Nu este în dezacord cu ce a văzut el? În trecut acesta era motivul pentru contestarea acestei capacități supranormale. Totuși, mediul înconjurător pe care l-a văzut nu era deloc greșit. Există o diferență a conceptului de timp între spațiul și timpul nostru, pe care-l numim spațiu-timp, și spațiu-timpul în care se află capacitatea supranormală. Înainte omul scria. Acum mănâncă. Există o astfel de diferență de timp. Drept urmare, dacă oamenii de știință care studiază corpul uman își construiesc ipotezele și conduc cercetarea pe baza teoriilor convenționale și științei moderne, își vor risipi eforturile în zadar chiar dacă mai trec încă zece mii de ani, pentru că aceste lucruri sunt oricum deasupra oamenilor obișnuiți. În mod corespunzător, omenirea trebuie să-și schimbe mentalitatea și trebuie să nu mai înțeleagă aceste lucruri în acest fel.

 

Capacitatea supranormală Suming Tong[5]

O altă capacitate supranormală strâns legată de tianmu este cea numită Suming Tong. Astăzi sunt recunoscute public șase capacități supranormale, incluzând tianmu, clarviziunea și Suming Tong. Ce este Suming Tong? Este faptul că o persoană poate cunoaște viitorul și trecutul alteia. Atunci când capacitatea sa este mare, poate vedea apariția și declinul unei societăți. Cu o capacitate și mai mare, se poate vedea legea tuturor schimbărilor corpului cosmic. Aceasta este capacitatea supranormală Suming Tong. Deoarece materia se mișcă respectând anumite legi, orice materie dintr-o dimensiune anume are forme de existență în multe alte dimensiuni. De exemplu, atunci când corpul uman se mișcă, celulele din corp se mișcă de asemenea și toate elementele din microcosmos, de exemplu moleculele, protonii, electronii, cât și cele mai mici particule, se vor mișca și ele cu acest corp. Totuși corpul are forma lui independentă de existență, iar formele corpului din alte dimensiuni se vor schimba de asemenea.

N-am menționat noi că materia nu moare? Într-o anume dimensiune, tot ceea ce a făcut, sau ceea ce face o persoană cu o mișcare a mâinii are o existență materială și tot ceea ce faci va lăsa o imagine și un mesaj. Într-o altă dimensiune acestea nu mor și rămân pentru totdeauna. Cel cu capacități supranormale va ști ce s-a întâmplat în trecut, atunci când se uită la scenele din trecut care sunt încă acolo. În viitor, când vei avea capacitatea supranormală Suming Tong, vei observa că forma lecției mele de astăzi va exista încă. Există și aici în același timp. Când cineva se naște, întreaga sa viață există deja într-un spațiu special, care n-are conceptul de timp. Pentru unii oameni acolo se află mai mult de o viață.

Unii oameni pot gândi "Ce se va întâmpla cu eforturile noastre de a ne schimba? Nu vor deveni ele inutile?" Nu vor putea accepta. De fapt eforturile individuale pot schimba lucruri minore ale vieții. Unele lucruri minore pot fi schimbate prin eforturi individuale. Dar tocmai din cauza acestor eforturi de schimbare se poate obține karma. Altfel n-ar exista problema producerii karmei și nu va exista chestiunea faptelor bune sau rele. Când cineva insistă să facă lucruri într-un anume fel, va profita de alții și va comite lucruri greșite. De aceea se cere mereu urmarea mersului natural în practicarea cultivării, pentru că prin străduințele tale vei face rău altora. Dacă viața ta n-are ceva anume și ai obținut ceea ce aparținea altei persoane din societate, îi vei fi dator.

Cât despre evenimentele majore din viață, un om obișnuit nu le poate schimba deloc. Există însă o cale de a o face, și anume, dacă cineva face lucruri rele, numai lucruri rele, își va putea schimba viața. Însă se va îndrepta către distrugerea completă a vieții sale. De la un nivel superior vedem că atunci când moare cineva, yuanshen-ul său nu moare. Cum este posibil ca yuanshen-ul să nu moară? De fapt am văzut că după ce o persoană moare, cadavrul său de la morgă nu este decât o masă de celule umane din dimensiunea noastră. Toate țesuturile celulare ale organelor interne și întregul corp din acest spațiu au fost lepădate în această dimensiune, în timp ce corpul format din particule mai mici decât moleculele, atomii, protonii, etc. din celelalte dimensiuni nu este mort. Există în celelalte dimensiuni și încă trăiește în microcosmos. Cel care face tot felul de lucruri rele se va îndrepta către dezintegrarea totală a tuturor celulelor sale, ceea ce în budism se numește pierderea corpului și a sufletului.

Mai există o cale de a schimba viața, care este singura cale, și anume, atunci când cineva ia calea cultivării. De ce poate fi schimbată viața sa, dacă ia calea practicării cultivării? Cine poate face cu ușurință un astfel de lucru? O dată ce se gândește să ia calea practicii cultivării și o dată ce un astfel de gând este format, el strălucește ca aurul și scutură Lumea Celor Zece Direcții. Imaginea școlii budiste despre univers este exprimată în teoria Lumii Celor Zece Direcții. Pentru o ființă mai înaltă, viața unui om nu este pentru a exista ca persoană obișnuită. Aceasta e de părere că viața omului se naște în spațiul universului și împărtășește aceleași caracteristici cu acesta. Viața este benevolentă și este alcătuită din substanța Zhen - Shan - Ren. Însă viețile au și ele relații sociale. Când se asociază cu alții din comunitate, unii dintre ei devin răi și nu mai pot sta la nivelul respectiv și vor coborî la un nivel mai jos. Ei coboară în permanență în acest fel, până când, în final, ajung în nivelul aceasta al oamenilor obișnuiți.

La acest nivel o astfel de persoană trebuia distrusă și eliminată. Totuși, în marea lor compasiune benevolentă, ființele înalt luminate au creat special un astfel de spațiu, cel al societății noastre umane. În dimensiunea acestui spațiu i se dă în plus un corp uman, de carne și această pereche de ochi, care poate vedea numai în această dimensiune fizică. Astfel este pierdut în labirint și nu i se permite să vadă adevărul universului, care poate fi văzut în toate celelalte dimensiuni. În acest labirint și în astfel de condiții i se mai dă o șansă. Deoarece este în iluzie, el suferă mult; cu acest corp va putea suferi. Dacă cineva vrea să se întoarcă la origine din această dimensiune, școala taoistă spune că trebuie să practice cultivarea pentru a se întoarce la sinele său original. Dacă are încă inimă pentru practicarea cultivării, natura sa de buddha a ieșit la iveală. Această inimă este considerată cea mai prețioasă și oamenii îl vor ajuta. În circumstanțe atât de dificile această persoană încă nu s-a pierdut și vrea să se întoarcă. Drept urmare oamenii îl vor ajuta și îi vor da o mână de ajutor necondiționată. Îl vor ajuta cu orice. Acesta este motivul pentru care putem face un astfel de lucru pentru practicanți, dar nu și pentru oamenii obișnuiți.

Cât despre oamenii obișnuiți care vor să-și vindece bolile, nu-i putem ajuta cu nimic. O persoană obișnuită este numai o persoană obișnuită. Un om obișnuit va trebui să se conformeze stării societății umane obișnuite. Mulți oameni au spus că buddha vorbesc despre oferirea salvării tuturor ființelor și că școala budistă crede în salvarea tuturor ființelor. Vă spun că puteți căuta peste tot în scripturi și nu veți găsi nici una care spune că vindecarea bolilor oamenilor obișnuiți reprezintă oferirea salvării tuturor ființelor. Cei care au încurcat acest subiect sunt maeștrii aceia falși de qigong din ultimii ani. Adevărații maeștri de qigong, care au pavat drumul, nu v-au spus să vindecați bolile altora. V-au învățat numai practica și cum să vă vindecați bolile și să vă păstrați singuri condiția fizică. Ca om obișnuit, cum poți vindeca boli după ce ai studiat două zile? Nu este asta înșelarea celorlalți? Nu încurajează atașamentul tău? Aceasta este numai căutarea faimei, bogăției și a lucrurilor supranormale, pentru a te făli cu ele în fața oamenilor obișnuiți! Este absolut nepermis. Astfel, cu cât unii aleargă mai tare după ceva, cu atât mai puțin probabil să obțină. Nu-ți este permis să faci asta și nu-ți este permis să modifici la întâmplare starea societății umane obișnuite.

În univers există un principiu: atunci când vrei să te întorci la sinele tău adevărat, ceilalți te vor ajuta. Părerea lor este că viața umană trebuie să se întoarcă de unde a venit, nu să rămână între oamenii obișnuiți. Dacă unuia i s-ar permite să nu aibă nici o boală și să trăiască în confort, nu va fi interesat să devină nemuritor nici dacă i se propune. Cât de minunat ar fi ca oamenii să nu sufere de boli sau greutăți, și să aibă tot ceea ce vor! Ar fi cu adevărat o lume de nemuritori. Însă ai căzut în această dimensiune pentru că ai devenit corupt și, de aceea, nu te vei simți bine. Este probabil ca omul să comită lucruri rele atunci când se află în iluzie, ceea ce în budism se numește principiul karmic al recompensei și răsplatei. De aceea când unii oameni au greutăți sau nenorociri, își plătesc karma conform principiului karmic al recompensei și răsplatei. Se mai spune în budism că există iluminați peste tot. La mișcarea mâinii unui buddha bolile omenirii pot fi șterse, este absolut posibil de obținut. De ce nu se face asta, cu atâția iluminați în jur? Pentru că în trecut omul a comis fapte rele și trebuie să îndure suferințe. Dacă i-ai vindecat bolile va echivala cu încălcarea principiului universului și cu faptul că poate face lucruri greșite fără a mai trebui să plătească. Nu este permis. Astfel, toți păstrează starea societății oamenilor obișnuiți și nimeni nu vrea s-o saboteze. Singura cale de a ajunge confortabil, fără boli, și de a atinge țelul libertății adevărate este practicarea cultivării. Salvarea reală a tuturor ființelor constă în a-i face pe oameni să practice Lege ortodoxă.

De ce mulți maeștri de qigong pot vindeca boli? De ce vorbesc despre vindecarea bolilor? Probabil că unii oameni și-au pus aceste întrebări. În majoritatea lor, acești maeștri de qigong nu vin din școli de practică ortodoxă. În cursul cultivării, atunci când realizează că toate ființele vii suferă, unui maestru adevărat de qigong i se permite să ajute pe cineva din compasiune și bunătate. Totuși nu poate vindeca bolile, ci le poate numai reprima temporar sau amâna, astfel încât să nu le ai acum, dar să le ai mai târziu, sau le poate transforma, astfel încât vor fi transmise rudelor tale. Nu este capabil să-ți elimine karma cu adevărat, complet. Nu i se permite să facă asta la întâmplare pentru un om obișnuit, ci numai pentru un practicant. Există un astfel de principiu.

În școala budistă salvarea tuturor ființelor implică aducerea ta la un nivel mai înalt din cea mai dureroasă stare - a oamenilor obișnuiți. Nu vei mai suferi niciodată greutăți și te vei elibera de ele. Aceasta este ceea ce implică. N-a menționat Sakyamuni cealaltă față a nirvanei? Acesta este înțelesul adevărat al salvării tuturor ființelor despre care a vorbit el. Presupunând că trăiești confortabil printre oamenii obișnuiți și ai o grămadă de bani, încât îi poți folosi drept saltea, și n-ai nici o suferință, n-ai fi interesat să devii nemuritor nici dacă ai fi rugat. Ca practicant, cursul vieții tale poate fi schimbat. Numai prin practicarea cultivării se poate schimba cursul vieții tale.

Capacitatea supranormală Suming Tong funcționează astfel: există un mic ecran fluorescent de felul unui televizor, situat în frunte. Pentru unii este la distanță față de frunte. Alți oameni îl au aproape de frunte. Unii îl au înăuntrul frunții. Unii oameni pot vedea lucruri cu ochii închiși. Cu o capacitate mare, se pot vedea lucruri cu ochii deschiși. Este însă invizibil pentru ceilalți oameni, pentru că sunt lucruri din perimetrul câmpului spațiului tău. După ce această capacitate supranormală este dezvoltată, mai trebuie să existe o alta care servește drept purtătoare, pentru a reflecta imaginile din altă dimensiune și a putea fi văzute cu tianmu-ul. Se poate vedea foarte clar viitorul și trecutul cuiva. Indiferent cât de bine funcționează ghicitul viitorului, nu poate prevedea detalii și evenimente minore. În schimb, cu capacitatea supranormală Suming Tong se pot vedea toate detaliile, pentru că ceea ce se vede sunt reflecțiile adevărate ale oamenilor și lucrurilor din dimensiuni diferite.

Atâta timp cât practici Falun Dafa, am să-ți deschid tianmu-ul. Însă capacitățile supranormale pe care le-am menționat mai apoi nu-ți vor fi deschise. O dată cu îmbunătățirea constantă a nivelului tău, capacitatea supranormală Suming Tong va apare în mod natural. Astfel de lucruri vor apare în practica ta viitoare de cultivare. Vei ști ce se întâmplă atunci când se va dezvolta o astfel de capacitate. De aceea am dezvăluit asemenea Lege și principii.

 

Transcederea celor Cinci Elemente și a celor Trei Tărâmuri

Ce este "Transcederea celor Cinci Elemente și a celor Trei Tărâmuri"? Este o întrebare foarte delicată. În trecut, mulți maeștri de qigong au vorbit despre această chestiune, fiind năpădiți de întrebările celor care nu cred în qigong. "Care dintre voi a trecut de cele Cinci Elemente și cele Trei Tărâmuri?" Unii nu sunt maeștri de qigong dar pretind că sunt maeștri de qigong. Dacă nu știu, ar trebui să tacă. Însă au îndrăznit să vorbească despre asta, iar alții i-au amuțit cu întrebări. Acest lucru a adus multe prejudicii și mult haos comunității cultivatorilor. Unii oameni au folosit acest prilej pentru a ataca qigong-ul. Transcederea celor Cinci Elemente și a celor Trei Tărâmuri este o propoziție din comunitatea cultivatorilor, înrădăcinată în religii și care vine din religii. De aceea, nu putem vorbi despre această chestiune fără a considera fundalul său istoric și circumstanțele acelui timp.

Ce înseamnă transcederea celor Cinci Elemente? Atât fizica antică din China cât și cea modernă consideră corectă teoria chineză a celor Cinci Elemente. Este adevărat că cele Cinci Elemente: metal, lemn, apă, foc și pământ, formează totul în universul nostru. Astfel, vorbim despre teoria celor Cinci Elemente. Când se spune că cineva a trecut de cele Cinci Elemente, în limbaj modern înseamnă că a trecut dincolo de această lume fizică a noastră. Sună chiar de necrezut. Vă rog să vă gândiți la o astfel de problemă. Un maestru de qigong posedă gong. Eu am fost testat, și mulți alți maeștri de qigong au trecut de asemenea prin astfel de experimente, pentru a le fi măsurată energia. Multe dintre aparatele noastre pot detecta elementele materiale din energia de cultivare. Astfel că atâta timp cât există un aparat, va putea fi detectată existența componentelor energiei unui maestru de qigong. Aparatele moderne sunt capabile să detecteze infraroșii, ultraviolete, ultrasunete, infrasunete, electricitate, forțe magnetice, raze Gamma, atomi, neutroni. Un maestru de qigong are toate aceste substanțe, iar maeștrii de qigong mai au și altfel de substanțe, care nu pot fi detectate pentru că nu există aparate care să le măsoare. Atâta timp cât există aparate, toate pot fi detectate; s-a observat că substanțele emise de maeștrii de qigong sunt extrem de bogate.

Sub efectul unui câmp magnetic special, un maestru de qigong poate emite o aură foarte puternică și foarte frumoasă. Cu cât potența sa energetică este mai mare, cu atât câmpul de energie este mai mare. O persoană obișnuită are și ea o aură, dar foarte slabă. În studiul fizicii particulelor de înaltă energie, oamenii cred că energia este formată din particule ca neutroni și atomi. Au fost testați mulți maeștri de qigong, incluzându-i pe cei binecunoscuți. Și eu am fost testat și s-a observat că emit de 80 până la 170 de ori mai multe raze Gamma și neutroni termici decât materia normală. În acest punct, indicatorul aparatului de testare a atins limita maximă. Aparatul n-a mai putut arăta cât de multă energie aveam până la capăt. Este pur și simplu de neconceput ca cineva să aibă neutroni atât de puternici. Cum poate avea cineva neutroni atât de puternici? Aceasta demonstrează faptul că noi, maeștrii de qigong, avem gong, așadar energie, lucru care a fost verificat de comunitatea științifică.

Pentru a transcede cele Cinci Elemente și cele Trei Tărâmuri, trebuie urmată o cale de cultivare integrată a xinxing-ului și a vieții. Dacă practica nu este una de cultivare a xinxing-ului și a vieții, atunci se poate îmbunătăți doar energia de cultivare care determină nivelul unei persoane. O practică de cultivare care nu cultivă corpul, nu se preocupă de acest lucru pentru că nu ia calea transcederii celor Cinci Elemente. O practică a cultivării xinxing-ului și a vieții acumulează energie în toate celulele corpului. În general, practicanții noștri și cei care abia încep să dezvolte gong eliberează granule foarte mari de energie, care au spații între ele și densitate mică. Astfel că puterea lor este slabă. Cu timpul, o dată ce nivelul devine mai înalt, este posibil ca energia să devină de o sută, o mie, 100 de milioane, etc. de ori mai mare decât densitatea moleculelor obișnuite de apă, deoarece cu cât nivelul este mai ridicat, cu atât densitatea este mai mare și granulele de energie mai mici, și cu atât energia va fi mai puternică. În aceste circumstanțe, energia va fi acumulată în fiecare celulă a corpului. O astfel de energie nu se acumulează numai în fiecare celulă din corpul acestei dimensiuni, ci și în moleculele, atomii, protonii, electronii tuturor corpurilor celorlalte dimensiuni, până la particulele extrem de microscopice. O dată cu trecerea timpului, întregul corp al unei persoane va fi umplut cu o astfel de materie de energie înaltă.

O astfel de materie de energie înaltă posedă inteligență și are capacități. O dată ce este în cantitate mare, densitatea sa devine mare și umple toate celulele corpului și va putea inhiba celulele de carne umane, ce